Pentru că în ultima vreme nu am vorbit foarte mult despre fenomenul EV din țara noastră, a venit momentul să facem și acest lucru. Vestea bună de azi vine de la Iași, unde compania Casa Auto va lansa serviciul de car-sharing CABY, serviciu destinat exclusiv mașinilor electrice. În proiect vor fi folosite mașini Mitsubishi i-Miev, iar tarifele vor fi variabile, depinzând inclusiv de distanța de folosire.
Casa Auto face parte din Tester, un grup important de firme din Moldova, ce se ocupă cu distribuirea a 10 tipuri de mărci auto și care are în portofoliu mai multe clădiri de birouri și un parc logistic.
Mecanismul de funcționare pentru programul CABY
Flota de EV-uri va fi disponibilă în tot orașul Iași. Vor exista cinci puncte de încărcare, de unde se vor putea și închiria mașinile electrice. Primul și cel mai important pas pentru a putea accesa serviciul de car-sharing CABY va fi crearea unui cont pe site-ul www.caby.ro. Autonomia EV-urilor este cuprinsă între 120 și 300 de kilometri, suficientă pentru a asigura mobilitatea persoanelor care merg și se întorc de la serviciu.

4tuning.ro
Obiectivele CABY se referă la disponibilitatea permanentă a mașinilor electrice în toate zonele orașului, asta la numai câteva minute de mers pe jos prin Iași, de oriunde v-ați afla. Mașinile electrice propuse de CABY sunt vehicule mici, ce au ca scop decongestionarea traficului și îmbunătățirea aerului respirat de locuitorii orașului. Bogdan Pițigoi, președintele Grupului Tester (din care face parte și Casa Auto), consideră că e foarte important ca oamenii să călătorească mai simplu, mai eficient și mai plăcut în orașe fără poluare.
Cum funcționează încărcarea și care sunt planurile imediate ale companiei
După cum bine știți, una dintre problemele cu care se confruntă șoferii de EV-uri din România este reprezentată de slaba infrastructură de încărcătoare. Nu de mult, municipalitatea inaugurase câteva și în București. Rețeaua proprie de încărcătoare CABY este dezvoltată în colaborare cu E.ON, iar Universitatea Tehnică ‘’Gheorghe Asachi’’ este casă pentru două dintre aceste stații de încărcare.
Avantajul principal propus de serviciul de car-sharing CABY este mobilitatea, la care se adaugă scutirea utilizatorului de costurile de deținere și întreținere a unui vehicului electric propriu. Achiziția, asiguarea combustibilului, reviziile, asigurările și taxele intră toate în grija CABY. În ceea ce privește tarifele, acestea variază în funcție de timp și distanță. În primă fază, CABY va fi disponibil pentru angajații din companii, urmând ca flota să fie extinsă pentru un public larg în perioada imediat următoare
Sursa: 4tuning.ro