De data aceasta chiar vine primăvara și nimic nu ne mai oprește să scoatem hibridul sau electrica la o plimbare. Asta în cazul în care o avem. Dacă nu o avem, citim cele mai importante știri EV ale săptămânii, ca să fim pregătiți pentru momentul în care ne vom procura o mașină electrică.

Vedetele săptămânii sunt (cum bine anticipați) Tesla & Audi. Avem și un villain, în rolul acestuia apărând statele care consumă cel mai mult combustibil fosil, dar și o analiză adaptată pieței românești! Zic să începem. Dacă ați pierdut vreun episod, găsiți aici toată arhiva Săptămânii EV pe scurt!

De două ori despre Tesla

#1 – Tesla va deschide reprezentanțe în două alte state europene. Islanda și Cehia sunt norocoasele de această dată. Compania lui Elon Musk acoperă cu partea de vânzări directe și de service mare parte din Europa de Vest, dar există încă state, precum mare parte din Europa de Est, care nu beneficiază de avantajele gigantului american. În Republica Cehă există deja 400 de autovehicule Tesla, majoritatea dintre ele circulând în jurul capitalei Praga (informația este oferită de Ministerul Transporturilor din această țară).

Până acum, cehii foloseau opțiunile de service din țările învecinate, precum Germania. Tesla lansează în perioada următoare un service dedicat modelelor sale, iar acest centru va fi amplasat în apropierea Pragăi. În ceea ce privește Islanda, în materie de știri EV, lucrurile sunt destul de clare. Elon Musk transmitea încă de anul trecut semnale de extindere spre această țară, unde aproape 100% din energia utilizată viine sub formă regenerabilă.

#2 – Una caldă și alta rece de la gigantul american în materie de știri EV. Dacă ne-am bucurat de expansiunea din Cehia și Islanda, nu putem trăi un sentiment asemănător față de următoarea informație. Tesla va înăspri măsurile luate împotriva angajaților care scurg informații prețioase & secrete în presa din întreaga lume. Consecințele vor merge de la avertismente, la concedieri și până la solicitare de daune materiale sau chiar procese penale.

Mai mult, Elon Musk dorește să rămână în continuare singurul comunicator în ceea ce privește activitatea, avansul tehnologic și rapoartele de vânzări ale Tesla. Știm cu toții că mediul său preferat pentru comunicare este rețeaua socială Twitter, unde constant primește întrebări de la cei interesați de produsele Tesla.

Știri EV despre Audi și țările campioane la folosirea combustibilului fosil

ștrri ev moto electric hidrogen

#3 – Nici concurența nu stă degeaba, nemții de la Audi pregătind un model nou. Aceștia doresc să se bată cu mașinile cu acumulatori printr-un model electric alimentat cu hidrogen. Planul constructorului include lansarea  a 12 modele de EV-uri până în 2025. De asemenea, Audi este foarte atentă și la nișa de electrice cu hidrogen, unde intenționează să facă investiții serioase.

Mai mult, Hyundai și Audi au semnat un parteneriat în 2018 prin care cei doi giganți se sprijină reciproc în proiectele de pile de combustie pe hidrogen, tehnologie numită Fuel Cell. Avantajele tehnologiei cu hidrogen ar fi timpii de încărcare mult mai reduși față de bateriile electrice, dar și faptul că litiul și cobaltul sunt resurse nu atât de răspândite. Nici localizarea lor (mare parte a acestor resurse se află în China) nu îi avantajează pe toți constructorii de BEV-uri.

#4 – Nu puteam lăsa o săptămână fără să ne uităm la niște statistici. Proiectul Resource Watch vine cu niște cifre care au darul de a ne îngrijora. Chiar dacă sursele de energie regenerabilă sunt în continuă creștere, la nivel golbal, în 2017, 81% din energia consumată a fost de natură fosilă. Vorbim de petrol, cărbune și gaze naturale. Este vorba de un total estimat pentru anul respectiv de 15 miliarde de tone de combustibil fosil. Și care credeți că au fost campioanele la consum, care este top trei?

Desigur China, Statele Unite și India. Procentul trioului cumulat atinge o cifră impresionantă de 54%. Cele trei state conțin și 43% din totalul populației lumii, ceea ce face mai puțin surprinzător raportul. Cu toate că nici China sau India nu stau rău, americanii sunt cei care consumă dublu pe cap de locuitor în comparație cu China. Americanii se apropie de un consum de aproape 7 tone per cap de locuitor anual.

EV vs Diesel

combustibil fosil știri ev

La final, o analiză publicată de un sit românesc și pe care am inclus-o ca știrea #5. Cei de la Cars.ro se întreabă ce să alegem în 2019, când ne decidem să achiziționăm un vehicul nou. Asta dincolo de știri EV și de alte informații vehiculate în acest moment. Analiza ia în cacul motorina, benzina sau mașina electric.

Concluzia articolului este aceea că pentru următorii 10 ani motoarele Diesel vor continua să domine piața în România, asta chiar dacă EV-urile prind avânt și la noi. Argumentul bugetului ridicat și al autonomiei destul de mici este folosit de redactorul site-ului pentru a construi argumentul în favoarea motoarelor Diesel.

Vă aștept și dta viitoare cu alte știri interesante din expansiva lume a mașinilor electrice!

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here